O persoană a murit, vineri, în urma unui accident produs pe autostrada București-Pitești, în zona localității Satu Nou, din județul Dîmbovița. Șoferul unei mașini a oprit pe banda de urgență a autostrăzii ca să își recupereze unele bunuri căzute din autoturism și a fost lovit de un camion.
Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 58, pe sensul de mers către Piteşti, în zona localităţii Satu Nou, din judeţul Dâmboviţa.
Șoferul unei mașini a oprit pe banda de urgență a autostrăzii ca să își recupereze unele bunuri căzute din autoturism și a fost lovit de un camion, anunță polițiștii.
„Șoferul unui autoturism a oprit pe banda de urgenţă pentru a ridica anumite materiale de construcţii care îi căzuseră pe suprafaţa de rulare, moment în care a fost lovit de un autocamion care circula pe prima bandă. În urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat”, a informat Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit polițiștilor, circulaţia rutieră a fost restricţionată pe banda unu a direcţiei către Piteşti, pentru efectuarea cercetărilor.